Treceți la conținutul principal

România deschide campania din faza a 2-a în precalificările FIBA Basketball World Cup 2027 cu victorie în Macedonia de Nord

 


România a învins la mare luptă Macedonia de Nord în meciul de deschidere al Grupei E din faza a 2-a a precalificărilor FIBA Basketball World Cup 2027. Meciul desfășurat sâmbătă (02.08), la Kumanovo, s-a terminat cu scorul de 80-72.

Mizând per serviciile unor jucători foarte tineri, precum Christian Nițu și Dragoș Lungu, aflați la debut în prima reprezentativă a României Vulturii au avut o prestație solidă, chiar dacă nu au strălucit în ceea ce privește finalizarea. Emi Cățe și Lucas Tohătan s-au dovedit a fi cei mai productivi jucători ai echipei antrenate de către Mihai Silvășan.

Aflată în căutarea unui marcator constant, a unui om care să poate crea superioritate din punct de vedere individual și limitată din punct de vedere al capacității de a pasa mingea, vulnerabilă și predispusă să piardă posesia mingii, România a găsit soluții să fie competitivă prin efort colectiv, cu un avantaj categoric la recuperare și cu un joc defensiv ce a bulversat echipa adversă. Una lipsită la rândul ei de oameni capabili să puncteze constant. 

Singurul pericol permanent pentru echipa României pe parcursul acestui meci a fost naturalizatul Jacob Wiley.  Acesta s-a remarcat în toate aspectele jocului, fiind principalul marcator, dar în același timp a contribuit la recuperare, a fost un creator și s-a apărat impresionant. De altfel, tricolorii nu au găsit nicio soluție împotriva acestui jucător.

Compatrioții noștri au dat de greu în sfertul al 3-lea, irosind numeroase aruncări libere consecutive. Bobe Nicolescu a comis cea de-a 4-a greșeală personală, iar Nandor Kuti a fost sancționat cu fault tehnic pentru proteste. Fiind în bonus, Macedonia de Nord a profitat și a preluat conducerea. Situația s-a complicat în debutul secvenței decisive, tricolorii marcând primul coș din acțiune în minutul 3, din mâna aceluiași Tohătan. Băimăreanul a devenit scorerul ce a ajutat România să revină în avantaj, scor 66-64, în minutul 36, după ce tot el a reușit o intercepție. Au urmat câteva succesiuni la conducere, iar Dragoș Diculescu a găsit ținta de la distanță și a dominat finalul partidei pentru a aduce victoria echipei României.

Lucas Tohătan a totalizat 21 puncte, Dragoș Diculescu a adăugat 18 puncte, 11 recuperări, iar Emanuel Cățe a terminat cu 10 puncte, 14 recuperări pentru România, care a avut zece marcatori în acest meci. De cealaltă parte, Jacob Wiley a reușit 28 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive, 3 intercepții și 3 capace pentru Macedonia de Nord.

România este lipsită în această campanie de serviciile lui Denis Bădălău, unul dintre cei mai promițători tineri jucători autohtoni. De asemenea, Alex Olah este în recuperare după o accidentare ce l-a ținut departe de teren în ultimele două luni din sezonul precedent. În fine, niciunul dintre jucătorii naturalizați nu este prezent în actuala campanie. De cealaltă parte, TJ Shorts, cel mai bun conducător de joc din Euroligă în sezonul precedent, absentează în această campanie pentru Macedonia de Nord. Celălalt conducător de joc de talie europeană, Nenad Dimitrijevic este absent la rândul său din echipa ex-iugoslavă în actuala campanie.

Miercuri (06.08), ora 19:00, la Oradea Arena, este programat următorul meci din Grupa E. România primește vizita Ungariei, în direct pe DigiSport. Bilete la meci se găsesc AICI.

Foto: FIBA.basketball

Comentarii

  1. Buna ziua!
    Referitor la primul paragraf, România nu a fost învinsă, ci a învins Macedonia!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Actualizare. Zavier Simpson este curtat (și) de LDLC Asvel Villeurbane

  Actualizare - Duminică (22.06.2025) Schimbare de situație în cazul lui Zavier Simpson. Fundașul american este curtat agresiv de LDLC Asvel Villeurbane, după cum notează site-ul superbasket.eu . Sursa menționată susține că în pofida acordului de principiu existent între Simpson și Umana Reyer Venezia, oportunitatea unui angajament în Euroligă pare să-l fi determinat pe jucător să ia în calcul varianta unui angajament la echipa patronată de Tony Parker. Rămâne de văzut care va fi destinația lui Zavier Simpson. Știrea inițială - Sâmbătă (21.06.2025) Zavier Simpson , jucător ce a petrecut sezonul 2024/25 alături de U-BT Cluj-Napoca, a ajuns la un acord cu Umana Reyer Venezia , din Italia. Americanul a ajutat formația de pe Someș să avanseze în sferturile de finală EuroCup și a marcat coșul victoriei în Meciul 5 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin. În vârstă de 28 ani, înalt de 1.83 metri, originar din Ohio, Simpson evoluează la poziția 1. El a absolvit universitatea ...

Cea mai spectaculoasă echipă din Europa este tot mai aproape de destrămare. Motivul: Jucătorii sunt prea buni pentru a fi păstrați la o echipă cu buget limitat!

  Paris Basketball este una dintre performerele ultimelor sezoane în baschetul european. La ora publicării acestui text clasată pe locul 2 în LNB Pro A și tocmai calificată în playoff-ul Euroligii, gruparea din capitala Franței se numără între formațiile redutabile ale jocului cu mingea la coș pe bătrânul continent și dezvoltă cel mai spectaculos și eficient joc ofensiv din această zonă a planetei. Echipa din Paris a luat ființă în 2018 , iar un an mai târziu a obținut licență profesionistă, fiind înscrisă în cel de-al 2-lea eșalon din Hexagon. Primii trei ani i-a petrecut în liga a 2-a, reușind promovarea în vara anului 2021 . Sezonul inaugural în LNB Pro A s-a încheiat cu locul 15, iar cel de-al 2-lea pe locul 9 în Franța și o calificare în sferturile de finală ale EuroCup. Ulterior s-a făcut o infuzie de capital, creându-se oportunitatea aducerii la Paris a proiectului gândit de finlandezul Tuomas Iisalo , considerat pe bună dreptate cea mai strălucitoare minte în baschetul eu...

Ce permite regulamentul în Euroligă/FIBA și este de neconceput în NBA. Sau atunci când 63% se înlocuiește cu 93% fără niciun fel de justificare!

  O deosebire esențială de interpretare a regulamentului între NBA și Euroligă/FIBA s-a putut observa în Meciul 3 al seriei de playoff ce opune pe Panathinaikos Atena și Anadolu Efes Istanbul. Grecii au învins în deplasare, scor 81-77 , în drum spre acest rezultat consemnându-se o situație pe care în NBA nu o putem întâlni pentru că pur și simplu regulamentul din această competiție nu permite așa ceva. În ultimul minut al partidei desfășurate miercuri (30.04), Juancho Hernangomez a reușit un capac de excepție pe aruncarea lui Shane Larkin, la scorul de 74-72 în favoarea lui Panathinaikos. Jucătorul spaniol al verzilor s-a năpustit imediat pe contraatac, mingea fiind deviată în calea sa către coșul advers, dar a fost agățat de Elijah Bryant exact în momentul în care Juancho se pregătea să se ridice spre coș. Așadar, fluierându-se fault, era clar că Panathinaikos va beneficia de două aruncări libere. Imaginea căzăturii lui Hernangomez a fost mult mai urâtă decât intervenția l...