Meciul 7 din finala NBA 2025 s-a bucurat de cea mai mare audiență de telespectatori în SUA între meciurile ultimului act din 2020 și până în prezent
Meciul 7 din finala NBA 2025, ce a opus pe Oklahoma City Thunder și Indiana Pacers, două echipe provenite din piețe și aglomerații urbane mici raportat la standardele ligii profesioniste nord-americane de baschet masculin, a înregistrat cea mai mare audiență de telespectatori dintre toate meciurile finalelor NBA în ultimii șase ani.
Această partidă a fost urmărită de 19.28 milioane telespectatori în SUA, în intervalul orar 4:45-5:00 AM (ora României). Media pe întregul meci a fost de 16.53 milioane telespectatori. Meciul a fost transmis în SUA pe canalele ABC și ESPN+.
Anterior, Meciul 6, ultimul din finala NBA 2019, a avut o medie de 18.34 milioane telespectatori. Atunci, Toronto Raptors a închis finala contra lui Golden State Warriors, scor general 4-2.
Precedentul Meci 7 din finala NBA, desfășurat în 2016, între Golden State Warriors și Cleveland Cavaliers, încheiat cu victoria celor din urmă, a avut o medie de 31.02 milioane telespectatori.
Cele șapte meciuri din finala NBA 2025 au avut o medie de 10.27 milioane telespectatori, mai mică cu 1.04 milioane față de finala NBA 2024, ce a opus pe Boston Celtics și Dallas Mavericks, adică o echipă cu mare tradiție și mulți fani, respectiv unul din cele mai importante orașe ale statului Texas, al 2-lea cel mai aglomerat stat din America.
Pe de altă parte, media de 6.12 milioane telespectatori înregistrată de canalele ESPN și ABC pe parcursul celor 34 meciuri din playoff-ul NBA 2025, pe care cele două posturi TV le-a transmis în direct, este o creștere cu 10% a mediei din playoff-ul NBA 2024.
Fără să dea cifre exacte, site-ul NBA.com a anunțat că finala NBA 2025 a fost urmărită cu 42% mai mult în online decât cea de anul trecut. Aici sunt incluse, atât transmisiunile în direct ale meciurilor prin intermediul League Pass, cât și interacțiunile fanilor pe rețelele de socializare pe subiecte ce vizează confruntarea dintre OKC Thunder și Indiana Pacers.
Chiar dacă nu a făcut obiectul acestei măsurători, finala NBA 2025 a avut cu certitudine un nivel de atractivitate deosebit în afara Statelor Unite ale Americii.
Nu mai puțin de patru jucători din Canada, unul din Camerun, unul din Germania, respectiv unul din Franța au fost protagoniști ai acestei finale. Una dintre protagoniste (Indiana Pacers) a pornit cu șansa a 2-a în 17 din cele 23 meciuri disputate în playoff-ul NBA. Impactul avut în această finală de TJ McConnell, un jucător scund pentru standardele actuale din liga nord-americană. Nivelul de joc colectiv dezvoltat în ambele faze ale jocului de cele două protagoniste. Influența majoră a baschetului american asupra comunităților pasionate de baschet din întreaga lume. Toate și-au adus aportul la ridicarea nivelului de audiență pe plan internațional.
Comentarii
Trimiteți un comentariu