Treceți la conținutul principal

Fenerbahce Beko Istanbul este prima echipă calificată în Final Four-ul Euroligii masculine - ediția 2024/25

 


Fenerbahce Beko Istanbul s-a calificat în Final Four-ul Euroligii masculine - ediția 2024/25. Turcii au învins Paris Basketball, scor 98-88, după o repriză de prelungiri, în Meciul 3 din sferturile de finală ale competiției supreme din baschetul european la nivel de club.

Echipa antrenată de Sarunas Jasikevicius a avut inițiativa pe parcursul primelor 20 minute de joc, dar Paris Basketball a opus o rezistență extrem de solidă și a rămas aproape pe tabela de marcaj. La încheierea primei reprize scorul era de 46-40 în favoarea lui Fener.

Parizienii au realizat un parțial de 14-4 prin intermediul căruia au trecut la conducere, dar sfertul al 3-lea s-a încheiat în avantajul lui Fenerbahce, scor 63-61. Patru situații de egalitate și două schimbări la conducere s-au înregistrat în primele minute din sfertul 4. Oaspeții s-au desprins la șase puncte cu două minute și 44 secunde rămase de jucat, dar Paris Basketball a marcat ultimele șapte puncte ale timpului regulament, TJ Shorts restabilind egalitatea la 80, cu 15 secunde pe ceas. Vizitatorii au avut ultima posesie, dar Wade Baldwin a fost imprecis și meciul a intrat în prelungiri.

Tarik Biberovic a marcat primele șapte puncte din runda suplimentată pentru a desprinde definitiv pe Fenerbahce. Francezii nu au mai avut puterea să revină, în condițiile în care oaspeții au găsit soluții să puncteze pe toată durata reprizei de prelungiri.

Tarik Biberovic a totalizat 21 puncte, 3 intercepții, Nigel Hayes-Davis a adăugat 18 puncte, 4 pase decisive, iar Marko Guduric a terminat cu 14 puncte, 4 recuperări pentru Fenerbahce. În replică, TJ Shorts a reușit 29 puncte, 4 pase decisive, iar Nadir Hifi a adăugat 24 puncte pentru Paris.

Scorul general a fost de 3-0 pentru Fenerbahce Beko Istanbul.

Paris Basketball încheie primul sezon din istorie în Euroligă. Din postură de câștigătoare EuroCup, echipa din capitala Hexagonului s-a clasat pe locul 8 în sezonul regulat, dar a învins pe terenul lui Real Madrid în primul meci din play-in și a avansat în playoff de pe locul 7.

Fenerbahce Beko Istanbul se califică în Final Four-ul Euroligii pentru a 7-a oară în istorie și a 2-a consecutiv. Turcii au jucat de cinci ori consecutiv în turneul final, între 2015 și 2019, câștigând trofeul în 2017, pierzând finala în 2016 și 2018. În 2015, 2019 și 2024 s-au clasat pe locul 4.

Sarunas Jasikevicius se califică în Final Four-ul Euroligii pentru a 6-a oară în carieră. El se află la cel de-al 10-lea sezon ca antrenor în această competiție. A obținut locul 3 cu Zalgiris Kaunas în 2018. Ulterior a obținut locul 2 în 2021, locul 3 în 2022, respectiv locul 4 în 2023 cu FC Barcelona. În cele din urmă s-a clasat pe locul 4 în 2024, alături de Fenerbahce.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai spectaculoasă echipă din Europa este tot mai aproape de destrămare. Motivul: Jucătorii sunt prea buni pentru a fi păstrați la o echipă cu buget limitat!

  Paris Basketball este una dintre performerele ultimelor sezoane în baschetul european. La ora publicării acestui text clasată pe locul 2 în LNB Pro A și tocmai calificată în playoff-ul Euroligii, gruparea din capitala Franței se numără între formațiile redutabile ale jocului cu mingea la coș pe bătrânul continent și dezvoltă cel mai spectaculos și eficient joc ofensiv din această zonă a planetei. Echipa din Paris a luat ființă în 2018 , iar un an mai târziu a obținut licență profesionistă, fiind înscrisă în cel de-al 2-lea eșalon din Hexagon. Primii trei ani i-a petrecut în liga a 2-a, reușind promovarea în vara anului 2021 . Sezonul inaugural în LNB Pro A s-a încheiat cu locul 15, iar cel de-al 2-lea pe locul 9 în Franța și o calificare în sferturile de finală ale EuroCup. Ulterior s-a făcut o infuzie de capital, creându-se oportunitatea aducerii la Paris a proiectului gândit de finlandezul Tuomas Iisalo , considerat pe bună dreptate cea mai strălucitoare minte în baschetul eu...

Actualizare. Zavier Simpson este curtat (și) de LDLC Asvel Villeurbane

  Actualizare - Duminică (22.06.2025) Schimbare de situație în cazul lui Zavier Simpson. Fundașul american este curtat agresiv de LDLC Asvel Villeurbane, după cum notează site-ul superbasket.eu . Sursa menționată susține că în pofida acordului de principiu existent între Simpson și Umana Reyer Venezia, oportunitatea unui angajament în Euroligă pare să-l fi determinat pe jucător să ia în calcul varianta unui angajament la echipa patronată de Tony Parker. Rămâne de văzut care va fi destinația lui Zavier Simpson. Știrea inițială - Sâmbătă (21.06.2025) Zavier Simpson , jucător ce a petrecut sezonul 2024/25 alături de U-BT Cluj-Napoca, a ajuns la un acord cu Umana Reyer Venezia , din Italia. Americanul a ajutat formația de pe Someș să avanseze în sferturile de finală EuroCup și a marcat coșul victoriei în Meciul 5 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin. În vârstă de 28 ani, înalt de 1.83 metri, originar din Ohio, Simpson evoluează la poziția 1. El a absolvit universitatea ...

Ce permite regulamentul în Euroligă/FIBA și este de neconceput în NBA. Sau atunci când 63% se înlocuiește cu 93% fără niciun fel de justificare!

  O deosebire esențială de interpretare a regulamentului între NBA și Euroligă/FIBA s-a putut observa în Meciul 3 al seriei de playoff ce opune pe Panathinaikos Atena și Anadolu Efes Istanbul. Grecii au învins în deplasare, scor 81-77 , în drum spre acest rezultat consemnându-se o situație pe care în NBA nu o putem întâlni pentru că pur și simplu regulamentul din această competiție nu permite așa ceva. În ultimul minut al partidei desfășurate miercuri (30.04), Juancho Hernangomez a reușit un capac de excepție pe aruncarea lui Shane Larkin, la scorul de 74-72 în favoarea lui Panathinaikos. Jucătorul spaniol al verzilor s-a năpustit imediat pe contraatac, mingea fiind deviată în calea sa către coșul advers, dar a fost agățat de Elijah Bryant exact în momentul în care Juancho se pregătea să se ridice spre coș. Așadar, fluierându-se fault, era clar că Panathinaikos va beneficia de două aruncări libere. Imaginea căzăturii lui Hernangomez a fost mult mai urâtă decât intervenția l...