Treceți la conținutul principal

Cursă infernală pentru calificarea în playoff-ul Euroligii masculine - ediția 2024/25

 


Lupta pentru calificarea în playoff-ul Euroligii masculine - ediția 2024/25 se duce până la capăt și implică numeroase echipe. Cu două etape rămase de disputat din sezonul regulat cinci echipe sunt la egalitate în zona locurilor 6-10, cu ocupanta locului 5 având o victorie în plus față de urmăritoare. Nici locurile 3 și 4 nu au încă asigurată prezența în playoff.

Vineri (28.03) s-au desfășurat cinci partide din cadrul etapei a 32-a. Trei dintre acestea au avut implicații directe în cursa pentru locurile de playoff și play-in. Toate trei au fost extrem de echilibrate și spectaculoase, ținând suporterii cu sufletul la gură în săli dau în fața dispozitivelor după caz.

Iată rezultatele:

- Anadolu Efes Istanbul vs Maccabi Tel-Aviv, scor 90-88
- Steaua Roșie Belgrad vs Real Madrid, scor 72-78
- Panathinaikos Atena vs Paris Basketball, scor 98-101

TJ Shorts a avut o nouă prestație memorabilă. Fundașul american al echipei din capitala Franței și-a purtat echipa spre victorie pe terenul campioanei în exercițiu a Europei după ce în urmă cu 48 ore Paris a cedat pe sirenă într-o altă locație foarte dificilă, pe terenul lui Fenerbahce.

În 30 minute de joc, Shorts a totalizat 20 puncte, 14 pase decisive, 9 recuperări și 2 intercepții. El a fost principalul marcator al echipei sale, și-a egalat recordul de pase decisive în Euroligă și a stabilit un nou record personal la recuperări. A avut 36 la eficiență.

Celelalte două meciuri desfășurate au consemnat următoarele:

- Fenerbahce Istanbul vs Baskonia, scor 82-77
- Alba Berlin vs Virtus Bologna, scor 64-108

Situația în clasament se prezintă în felul următor:


Etapa a 33-a, penultima, are loc în perioada 2-4 Aprilie 2025. Iată programul:

Miercuri (02.04.2025)
- Fenerbahce Istanbul vs FC Barcelona - ora 19:45

Joi (03.04.2025)
- Zalgiris Kaunas vs Partizan Belgrad - ora 19:00
- AS Monaco vs Panathinaikos Atena - ora 19:00
- Maccabi Tel-Aviv vs Bayern Munchen - ora 20:30
- Real Madrid vs Paris Basketball - ora 21:00

Vineri (04.04.2025)
- Steaua Roșie Belgrad vs Anadolu Efes Istanbul - ora 20:00
- Alba Berlin vs Olympiacos Pireu - ora 20:00
- Virtus Bologna vs EA7 Emoprio Armani Milano - ora 20:30
- Baskonia vs LDLC Asvel Villeurbane - ora 20:30

Așadar, șapte meciuri au implicații în lupta pentru playoff și play-in, iar trei dintre ele (jocurile de la Monaco, Madrid și Belgrad) implică ambele protagoniste în această luptă.

Ultima etapă din Euroligă se va desfășura în perioada 10-11 Aprilie anul curent.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai spectaculoasă echipă din Europa este tot mai aproape de destrămare. Motivul: Jucătorii sunt prea buni pentru a fi păstrați la o echipă cu buget limitat!

  Paris Basketball este una dintre performerele ultimelor sezoane în baschetul european. La ora publicării acestui text clasată pe locul 2 în LNB Pro A și tocmai calificată în playoff-ul Euroligii, gruparea din capitala Franței se numără între formațiile redutabile ale jocului cu mingea la coș pe bătrânul continent și dezvoltă cel mai spectaculos și eficient joc ofensiv din această zonă a planetei. Echipa din Paris a luat ființă în 2018 , iar un an mai târziu a obținut licență profesionistă, fiind înscrisă în cel de-al 2-lea eșalon din Hexagon. Primii trei ani i-a petrecut în liga a 2-a, reușind promovarea în vara anului 2021 . Sezonul inaugural în LNB Pro A s-a încheiat cu locul 15, iar cel de-al 2-lea pe locul 9 în Franța și o calificare în sferturile de finală ale EuroCup. Ulterior s-a făcut o infuzie de capital, creându-se oportunitatea aducerii la Paris a proiectului gândit de finlandezul Tuomas Iisalo , considerat pe bună dreptate cea mai strălucitoare minte în baschetul eu...

Actualizare. Zavier Simpson este curtat (și) de LDLC Asvel Villeurbane

  Actualizare - Duminică (22.06.2025) Schimbare de situație în cazul lui Zavier Simpson. Fundașul american este curtat agresiv de LDLC Asvel Villeurbane, după cum notează site-ul superbasket.eu . Sursa menționată susține că în pofida acordului de principiu existent între Simpson și Umana Reyer Venezia, oportunitatea unui angajament în Euroligă pare să-l fi determinat pe jucător să ia în calcul varianta unui angajament la echipa patronată de Tony Parker. Rămâne de văzut care va fi destinația lui Zavier Simpson. Știrea inițială - Sâmbătă (21.06.2025) Zavier Simpson , jucător ce a petrecut sezonul 2024/25 alături de U-BT Cluj-Napoca, a ajuns la un acord cu Umana Reyer Venezia , din Italia. Americanul a ajutat formația de pe Someș să avanseze în sferturile de finală EuroCup și a marcat coșul victoriei în Meciul 5 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin. În vârstă de 28 ani, înalt de 1.83 metri, originar din Ohio, Simpson evoluează la poziția 1. El a absolvit universitatea ...

Ce permite regulamentul în Euroligă/FIBA și este de neconceput în NBA. Sau atunci când 63% se înlocuiește cu 93% fără niciun fel de justificare!

  O deosebire esențială de interpretare a regulamentului între NBA și Euroligă/FIBA s-a putut observa în Meciul 3 al seriei de playoff ce opune pe Panathinaikos Atena și Anadolu Efes Istanbul. Grecii au învins în deplasare, scor 81-77 , în drum spre acest rezultat consemnându-se o situație pe care în NBA nu o putem întâlni pentru că pur și simplu regulamentul din această competiție nu permite așa ceva. În ultimul minut al partidei desfășurate miercuri (30.04), Juancho Hernangomez a reușit un capac de excepție pe aruncarea lui Shane Larkin, la scorul de 74-72 în favoarea lui Panathinaikos. Jucătorul spaniol al verzilor s-a năpustit imediat pe contraatac, mingea fiind deviată în calea sa către coșul advers, dar a fost agățat de Elijah Bryant exact în momentul în care Juancho se pregătea să se ridice spre coș. Așadar, fluierându-se fault, era clar că Panathinaikos va beneficia de două aruncări libere. Imaginea căzăturii lui Hernangomez a fost mult mai urâtă decât intervenția l...