Gerald Lee (nr.8), noul pivot al lui CSU Asesoft Ploiești, a învins vicecampioana mondială
(foto: fibaeurope.com)
(foto: fibaeurope.com)
EuroBasket 2013 a demarat cu o surpriză de proporții. Finlanda, una dintre echipele solide, însă creditate cu șanse minime la un rezultat notabil, a dispus de Turcia cu scorul de 61-55.
Partida de la Kper a demarat cu o ușoară întârziere, organizatorii turneului final confruntându-se cu probleme tehnice chiar la începutul partidei. Această întârziere s-a resimțit asupra modului de exprimare a celor două echipe dovadă fiind în acest sens scorul înregistrat la capătul primei secvențe: 10-8 în favoarea Finlandei.
A urmat o perioadă de joc excelentă pentru scandinavi pe ambele faze ale jocului. Noul pivot al lui CSU Asesoft Ploiești, Gerald Lee (a avut 3 puncte, 2 recuperări, o pasă decisivă, 3 posesii pierdute în 25 minute de joc), a demonstrat că este un jucător extrem de mobil pentru poziția pe care joacă și talia pe care o are. Sasu Salin și Petteri Koponen a apărut cel mai des la finalizare, Finlanda controlând tabela de marcaj, scor 32-19 la pauză, respectiv 49-38 cu zece minute înainte de final.
Shawn Huff a dus scorul la 57-47 cu patru minute înainte de final, însă Turcia a realizat un parțial de 8-0 cu care s-a apropiat la o singură posesie după reușita lui Emir Preldzic, cu 25 secunde înainte de final. Sasu Salin a marcat ultimele puncte ale partidei în vreme ce Hedo Turkoglu a irosit șansa de a prelungi suspansul.
Koponen și Salin au avut câte 12 puncte fiecare, iar Samuel Haanpaa a terminat cu 9 puncte pentru învingători. De cealaltă parte, Ender Arslan a avut 12 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări iar Kerem Gonlum a adăugat 11 puncte și 7 recuperări.
De notat că Finlanda a avansat între primele 12 la precedenta ediție (adică s-a calificat din faza preliminară).
De notat că Finlanda a avansat între primele 12 la precedenta ediție (adică s-a calificat din faza preliminară).
Meciul contează pentru Grupa A. În ziua inaugurală a evenimentului, Suedia întâlnește Grecia, iar Rusia se duelează cu Italia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu